Stațiunea Climaterică Marila
În 1870 medicul Moritz Hoffenreich, curant al împărătesei Sissi – Elisabeta de Wittelsbach, soția împăratului Franz Joseph al Austriei, obține drept de folosință a piemontului orăvițean Marila, unde ridică până la 1878 mai multe clădiri, vile, spații utilitare pentru tratamentul bolilor de plămâni, spații de cazare pentru amatorii de cure naturiste, formând ceea ce s-a denumit oficial STAȚIUNEA CLIMATERICĂ MARILA. Cu sprijin financiar de la Viena şi Budapesta, medicul ridică mai multe clădiri de tip pavilion folosite pentru vilegiatură şi ca „sanatoriu alpin”.
Lucrările sunt finalizate în 1871, devenind o veritabilă stațiune climaterică, cu denumirea „Höhenkurort Marilla”, mai târziu descrisă ca fiind „un elegant sanatoriu pentru bolnavii de plămâni”. Pe hărţile zonei, coordonatele indică Marila ca fiind situată la 714 m deasupra nivelului mării, pe platoul Brădet. Din perioada 1882-1885, instituţia devine stabiliment pentru tratarea bolilor de plămâni dar şi pentru recuperare medicală, fiind amenajată cu paturi şi beneficiind de un personal prestigios. Într-o lucrare de specialitate apărută la Viena în 1884, staţiunea Marila este menţionată la capitolul staţiunilor balneare (balneo-climaterice) din Mitteleuropa, fiindcă în preajmă, la Brădişor, e activă o colonie sanatorială particulară. Cu acest prilej se fac menţiuni asupra metodelor terapeutice şi instalaţiilor medicale de care beneficia această staţiune: hidroterapie, inhalaţii, electroterapie, masaje, sau diverse cure naturiste.
Din perioada 1882-1885, Marila devine stabiliment pentru tratarea bolilor de plămâni dar și pentru recuperare medicală, amenajată cu număr mare de paturi şi beneficiind de personal prestigios. Într-o lucrare de specialitate apărută la Viena în 1884, stațiunea Marila este menționată la capitolul stațiunilor balneare (balneo-climaterice) din Mitteleuropa, fiindcă în preajmă, la Brădișor, e activă o colonie sanatorială particulară. Cu acest prilej se fac mențiuni asupra metodelor terapeutice și instalațiilor medicale de care beneficia stațiunea: hidroterapie, inhalații, electroterapie, masaje, cure naturiste de struguri și zer.
În 1905 a fost editată o broșură dedicată Marilei iar un „prospekt” a fost imprimat conținând informațiile furnizate de Moritz Hoffenreich. Fotografii din epocă reproduc imagini cu parcul, pădurile de conifere, traseele pentru cura homeopatică. Aici a fost adus, în 1901, pentru consult şi tratament, principele Franz Ferdinand, iar în 1903 registrele atestă prezența scriitorului Thomas Mann, cercetători în istoria culturală plasând aici motivele inspirației pentru atmosfera romanescă descrisă în „Muntele vrăjit”. Alte mențiuni cu privire la prezența unor personalități ale vremii, la Marila sau alte stațiuni orăviţene, înainte de 1918, fac referire la împărăteasa Sissi, la Iosif d’Ester, directorul Institutului Anglican din București, apropiat al regelui Carol I, la profesorul de la Liceul „Ghe. Lazăr” din capitala Vechiului Regat, Carol Fischer.
Din păcate, în cursul evenimentelor din iarna și primăvara anului 1919, vilele de la Marila au fost distruse parțial, într-o perioadă de interregn administrativ, Banatul, evacuat nu fără incidente nefericite de armata austro-ungară și apoi de cea sârbă, devenind provincie în cadrul României Mari, din 1 Dec. 1918. La hotărârea Consiliului de Administrație al UDR, inspectorul silvic Edward Worinski preia conducerea lucrărilor de reamenajare a vilelor distruse, între anii 1923-1925. Pavilioanele reparate sunt închiriate unor familii din Timișoara. Medicul Nicolae Belu susține la Arad, la Congresul Medicilor din România, între 18-19 decembrie 1927, ideea reamenajării pavilioanelor și a stațiunii.
(istoric Ionel BOTA)
..
..
