Ansamblul urban Oravița

Monument Istoric cod LMI CS-II-a-B-11134, „ANSAMBLUL URBAN ORAVIŢA”

datare sec. XVIII-XIX (conf. LMI)

Zona aceasta, numită de noul administrator austriac Oravița Montană, ca să deosebească habitatul de cel întâlnit deja aici, Oravița Română, are primele edificii începând cu anul 1718, luna decembrie, însemnând sedii ale instituțiilor economice din minerit și metalurgie și locuințele pentru funcționarii superiori și forța de muncă, după cele șase colonizări, tereziană și josefină.

Perimetru delimitat de străzile Eminescu Mihai, Bojincă D., Valea Aurului, pe ambele fronturi ale străzilor principale de la fosta piață agro-alimentară până la Lacul Mic, conf. LMI

În 1720, episcopul de Cenad solicită Biroului Aulic de Construcţii din Timişoara, care avea misiunea să sprijine operațiunea modernizării edificiilor civile, militare şi religioase din întreg Banatul, un proiect de consolidare la casa parohială romano-catolică din Oravița. În 1736, arhitectul Fischer von Erlach şi inginerul Caspar Dissl, coordonatorii biroului, îşi pun apostila pe documentul care consacră intrarea în reparații sau chiar ridicarea unor edificii noi în zona Oravița, implicit refacerea locuinței parohiale. Apar clădiri noi, de la ieșirea din oraș, înspre Anina şi până putin dincolo de actuala Școală Generală Nr.2, sedii ale instituțiilor oficiale sau locuințe, majoritatea purtând amprenta barocului târziu sau vienez, cum este acreditat acest curent artistic în lucrările specialiștilor

Oravița înainte de 1820, litografie

După dezastrele din 1738 ale conflictului turco-austriac, cu desfăşurări multiple în ţinutul orăviţean, sunt aduşi special de la Timişoara Carl Alexander Steinlein, bursier al împărătesei Maria Therezia la Viena, cu o echipă completă de ingineri şi proiectanţi, între care fraţii Johann şi Wenzel Lecher, românul Theodor Kostka, fost student al celebrului Frémaut şi meşterul Anton Platet. Este cvasi-generalizat sistemul clădirilor adosate, zidul asiză (cărămizi alternând cu piatră prinsă în agrafă, „agraffe”, „lorchia”), ritmarea verticală a faţadelor în varianta „schauseitte”. Un „lintel”, „sturz”, preia împingerile zidăriei de deasupra, la casele care folosesc piatra în locul cărămizii arse ori crude. În fundaţia „fondamenti”, „fondamente”, se practica sistemul de blocaj, emplectonul mixt „rottame di pietre”, „füllsteine”, „gussmanerwerk”. La clădirile cu un etaj, mai rar cu două, infrastructura „unterbau” ori „sottostruttura” e din piatră moale (tuf calcaros) uneori fiind încastrată şi o grindă de sprijin „balken”. În sistem amorsă, zidul alternează piatra făţuită şi nefăţuită ori piatra şi cărămida, „adentellatura”, „ansatz”, „zahnsteine”. Etajul e organizat „a piano”, în genul clădirilor din nordul Italiei, din zona semiurbană Verona–Veneţia–Padova (cândva provincii ale Habsburgilor) ori în tehnicile „geschoss”, „stock”, „stockwerk”, după modelul unor clădiri din Austria: Innsbruck, Schwaz, Graz. Beciuri „cantina”, „keller”, aşa cum arătau în secolul XVIII, pot fi văzute şi azi la casa Careba (databilă 1794, ridicată concomitent cu proiectele edilitare Angret-Steinlein, imediat după 1726) şi la fostul „wirthaus” împărătesc, (Şcoala Generală Nr. 2, azi, clădire copiată după un model Fremaut, 1743) locul unde erau găzduiți, în prima decadă a lunii octombrie 1817, Francisc I şi împărăteasa Carolina–Augusta, participanţi la spectacolele inaugurale organizate pe scena celui dintâi edificiu teatral din spaţiul românesc, fondat la Oraviţa.

Proiectanţii noului habitat dar într-un fel şi restauratori ai celui vechi, fiindcă şi aici se fac resimţite efectele modernizărilor edilitare, au abordat principiul aliniamentului, „allineamento”, „richtung”, „blauflucht”, oraşul fiind situat şi dezvoltându-se într-un defileu longiliniar, cu două artere principale şi străduţe paralele, de-o parte şi de alta, până aproape de înălţimea dealurilor din preajmă.

Modenatura ancadramentelor la ferestre şi uşi, „simswerk”, este puţin variată. La fostul Palat al Finanţelor, ferestrele etajului au „glaf”-ul, golul, realizat în tehnica „strombatura”, „fensterleitung”. În general, ferestrele sunt batante. La casele categoriilor mijlocii ele sunt încastrate în sistemul-variantă bifora bipartită iar în locuinţele elitei, cele de la etaj sunt tripartite. La clădirea care adăpostea, până la 1854, sediul Direcţiei Montanistice, mai târziu (1926 – 1951) Tribunalul Judeţului Căraş, azi Judecătoria Oraviţa (ridicată la 1721, modificată la 1788 şi 1838, în forma şi aspectul de astăzi) dar şi la casele Bibel (ultima locuinţă a doctorului Weiss, finalizată încă de la 1742) şi Pavlovici (Raiffeisen Bank, astăzi, edificiu înălţat la 1775), ferestrele sunt polilobe. La foarte multe ancadramente de uşi şi ferestre, ornamentica este din baghete muluri, „tondina”, „verga”, „leiste”, „stäbchen”, cum ar fi cazul caselor Fitz (azi, familia profesorilor Şerban, casă ridicată la 1801), Grivicic (azi, familiile profesorilor Cenda şi la etaj Zainea, construită la 1760-1762, refăcută la etaj în 1911) şi Hotelul-Restaurant „Coroana” (menţionat la 1763, în proprietatea lui Peter Eirich dar, sigur, clădirea e mai veche, aproximativ din anii 1730; din 1927 până în 1848, a aparţinut familiilor Moldovan, Langer, Haşca, Dabici şi Jendl) acum, din păcate, într-o avansată stare de degradare. Din zona Tirolului austriac dar şi pe fondul unor împrumuturi de la coloniştii italieni din regiunea Friule, aduşi în Oraviţa, după 1847, pentru lucrările de construcţie a reţelei feroviare Oraviţa–Baziaş (1854) şi Oraviţa–Anina, priorităţi naţionale în domeniu, survin influenţe în plan local în stilul de amenajare a banchetelor de fereastră şi pervazelor în variantele „parapetto di finestra” şi „fensterbank”. Situaţii vizibile şi azi la casa U.D.R. (impropriu numită „blocul sovietic”, ridicată la 1799, refăcută la 1906 de fosta administraţie StEG) şi la casa Baumann (cândva, până nu demult, sediu al Policlinicii, edificiu construit la 1756 de un mason venit din Viena şi stabilit în oraşul de pe Căraş). La multe ferestre, cremona este din tijă metalică, „spagnobetta di finestra”, „fensterriegel”. O structură mobilă este, de asemenea, cadrul din lemn, metal ori piatră, cerceveaua „telaio”, „fensterrahmen.” Un specific este tipul ferestrei cu burduf, „erker”, alături de faimoasele bârfitoare „schaufenster”.

În cazul deja amintit al Palatului Finanţelor, ferma acoperişului realizată în tehnicile jumătăţii de secol XVIII, „cavalletto”, „binderdreieck, „dachstuhl”, aduce cu impozante clădiri din Viena imperială. E foarte răspândit tipul de căprior al clădirilor baroce „puntone”, „sparren”. Acoperişul e, totuşi, variat dar în consonanţă cu ambientul arhitectural: în pupitru, în două ape. Mansardă „dachkammer”, „dachzimmer” au clădirile mai impozante. Lucarna „dachfenster”, „giebelfenster”, apare la acoperişul clădirii de secol XVIII şi început de XIX: locuinţele Knoblauch (fosta Winter, din 1738, fosta Lederer din 1781), Peter (magazin de încălţăminte la parter, edificiu finalizat de constructor la 1745), Turcu, (mai jos de casele Deheleanu şi Cărăbaş) Niuni (azi, fotograful Lăpuşanschi, mult modificată, ridicată la 1806), Bibel. Ulterior, noile clădiri sunt fie semi-mansardate, fie cu acoperişul simplificat. Lanternoul în cheia cupolei, „lanternino”, „haube”, „dachaufsatz”, îl întâlnim nu doar la biserica romano-catolică; e prezent şi la biserica ortodoxă din Oraviţa Montană.

La clopotniţe, în golul ferestrelor, lamelele sunt realizate din lemn „abat-son”, „schallblätter”, „schallfenster”. Forme de acoperiş frecvente sunt: în pupitru, cu o singură pantă, în două ape, cu versant în unghi ascuţit sau cu patru versante (în patru ape) şi cu muchii marcate, acestea având uneori coamă specifică. Avem şi locuinţe cu acoperiş mansardat, cu pantă frântă, fie retras de la fața zidului, fie prelungit peste zid. Spaţiul podului sau chiar mici încăperi sunt amenajate ca loc de depozitare pentru diverse utilități ori încăpere de locuit. Se practică şi acoperișul în terasă cu parapet de protecţie la bază şi pantă între 8-10 grade. E specific la casele etnicilor germani şi acoperişul morăresc, variantă a acoperişului în patru ape, versantul din faţadă fiind retezat de un fronton trapezoidal. Învelitoare proprie peste încăperi au acoperişurile articulate din cartierul vechi al oraşului. Mai puţin întâlnim acoperişul rotunjit, piramidal, conic ori bulbat. În schimb, la bisericile ortodoxe ori greco-catolică avem acoperişul baroc, din tablă, la care curbele şi contracurbele descriu forme etajate, cu diametrul redus treptat.

Multe clădiri din zona oraşului vechi au în decorul faţadei mulura dublu curbată (concav-convex), dusina („dosina”) în tehnici varii, italieneşti ori austriece: „gola”, „sima”, „glockleiste”, „kehlleiste”. Gletul („glatt”) zidurilor este consolidat cu lapte de var. La unele clădiri, ferestrele etajului sunt mai înalte decât cele ale parterului şi poartă simbolici decorative, în special animale afrontate, „affrontata”, „zugewendet”. După cum un lacrimar „kranzgesims”, e nelipsit sub cornişă, pentru scurgerea apei. De regulă sunt utilizate elemente repetitive deasupra ferestrei, în varii formule: în trepte, duble, circulare, ascuţite, rupte, întrerupte. Iar, în general, intercolonamentul (distanţa dintre două coloane) respectă alinierea ferestrelor în faţadă.

Stilul barocului vienez se observă la organizarea frontispiciului multor clădiri: în variantele „antiporta”, la clădirea vechiului Tribunal, „kupfertitel” la casa Pavlovici, „titelbild”, la fosta Casă a Sindicatelor (edificiu realizat la 1727 special pentru baronul Hechengarten) „titelblatt”, la Primăria Veche din Oraviţa Montană (clădire din marele proiect Angret-Steinlein, terminată la 1796). Pe frontispiciu, „frontespizio”, la intrări din stradă, ancadramentul este pictat sau sculptat (monogramă, blazon, inscripţie), cu ornamente ovale, volute, frunze, lujere „cartoccio”, „kartusche”, „rollwerk”. Uneori, consola mică ori spaţiul sub consolă, „dentelio”, „kragstein”, are şi un relief simplificat. Dar montanţii ancadramentului, la intrările dinspre stradă în curte sunt din granit, granodiorit prelucrat, foarte rar decoraţi în caneluri. Mai des găsim aceste decoraţiuni la montanţii ferestrelor. Frumoase medalioane, unul în cartuş oval, celălalt în cartuş eliptic „medaillon”, avem la „Casa Masonului” ( Markus Donau, ulterior Jancsus, firma „La Mâţa Neagră”, clădire din 1746, etaj din 1804, refăcută la 1829) şi la intrarea în curtea fostului „Wirthaus” . Tot aici, dar şi la clădirea care adăpostea călugăriţele din Ordinul Notre-Dame, (ridicată la 1781, preluată de ordin în 1836, azi Şcoala Generală nr. 3, parţial) întâlnim nişa oarbă, „nicchia”, „nische”, rectangulară şi cu rol decorativ.

Dacă sunt puţine faţadele în acord cromatic în 2, 3, 4, 6 şi 8 tonuri, sunt destul de multe, în schimb, acelea având ca motive ornamentale frunza de acant „akanthus”, „börenklau”, bastonaşul frânt „gebrochehe stäbe”, femeia stilizată „canefora”, purtând coc, realizată în relief sau în rondebosse, motivul frunzei „foglia”, „blatt”, ghirlanda „laubgewinde”, „blumengehänge”, galonul „litze” Dar şi heruvimii „cherub”, himera „chimäre”, denticulii patraţi „dentelli”, „zahnfries”. Sau figuri antropomorfe, apotropaice (lari), „apotropäische” ori gargouille „doccio di granda”, „wasserspeier”, amoraşi. La casa Şerban, de pildă, întâlnim motivul ornamental semitubular „godron”, „cannon cino”, „ornato ad novolo”, „buckel”, „rundfalte”. La locuinţa prefectului interbelic Ion Dongorozi (clădire din 1801), la casa Serb (edificiu din 1795) ori la casa Doran (în Oraviţa Română, ridicată la 1854, modernizată la 1902), avem atlanţi de faţadă „telomone”, „lastträger”. Profilurile reliefate, muluri „sagoma”, „gesims”, le întâlnim mai rar deasupra intrărilor în curţi şi mai des la ancadramentul ferestrelor, sub forma de „listel”, „membretto”, „zierleiste”. Rare sunt şi acele porticuri imitaţie „in antis”, „ante”, „eckwandpfeiler”, „manerpfeiler”.

Mai rar, frontonul coronament îl întâlnim numai la clădirile care au adăpostit sediile serviciilor administrative, publice. Dar avem situaţia falsului fronton „bekrönung”, bandoul de sub acoperiş „bandgesims”, „frontono” având un decor în galoane pătrate, dreptunghi, trapez, cerc sau în denticuli cu un simulacru de epistil, în cazul locuinţelor ridicate de coloniştii macedo-români (casa Nedelcu, de pildă, azi Stoica, edificiu ridicat de aromânul Costici iz Şatista în 1762). La Teatrul Vechi avem frontonul triunghiular „giebelfeld” şi rectangular la casa Danicico (lângă casa prefectului Liuba, ambele clădiri din 1780) şi Hanul „La Fekete”, (azi demolat, edificiu din 1803) întrerupt la casa Pavlovici.

Prezenţa barocului vienez în arhitectura faţadei o dau acele fleuroane şi motivul „mascaron”, „fratzengesicht” în centrul unui cartuş. Sub streaşină sau deasupra ancadramentului ferestrei sunt realizate, mai puţin din ceramică, mai mult din piatră, rondele policrome sau monocrome, palmete cu nervuri în relief, cap de femeie, de leu, măşti, grifoni, figuri mitologice „antefissa fitile”, „stirnziegel”, ornamente florale, „anthemion”, „gargouille”. Suporturi acroteră pentru decoraţiunile frontoanelor (vase, statui, flori), din marmură, piatră, gips, ceramică au locuinţele elitei, în general ale acelora care, venind din Viena şi din marile oraşe ale imperiului, s-au stabilit în Oraviţa Banatului Montan o dată cu numirea în funcţii social-administrative.

„Flachrelief”-ul („meplat”) e puţin consistent în registrul edificiilor. Dar nu sunt puţine clădirile, mai ales cele destinate sediului instituţiilor oficiale, unde boltirile la extrados „bogenrücken”, „oberbogen”, stilul faţadei „fronte”, „schauseite”, prezenţa festonului, decorul intradosului unui arc (traseul concav al unui arc „innere gewölbeflache“), „bogengehänge”, „fruchtschnur”, „laubgehänge” (la Casa Nedelcu) lasă impresia bunei aplicări a artei cinetice, raportările cu spaţiul. La clădirea care şi azi adăposteşte sediul parohiei romano-catolice (Casa Marsigli) e specifică arcada oarbă, „arcatella cicca”, „blendbogenstellung”. Arcuri în plin cintru, „arco a lutto sestos”, întâlneai până în 1945 la casele Horvath (azi demolate, ridicate la 1790-1793), la depozitul Iucu (din 1814, azi modificat), în stilul „halbkreisbogen” şi la casa Hamburger (din 1801) în tehnica „hundbogen”.

La intrarea în Teatrul Vechi avem arcuri geminate „abbinato”, „gekoppelt”. Iar imposta „bogenkampfer”, între baza arcadei şi capitel cu motive vegetale în relief, o regăsim la câteva locuinţe din preajma celebrului „birt împărătesc”: Nedici (din 1796), Bogdan (1842, curte interioară, între locuitori, profesoara Aurora Cherecheş), Poşiar (1759, casă parohială greco-catolică). O lunetă, la arcul formeret, „lunette”, ornează portalul de intrare în locuinţele Bibel, Sim. Sam. Moldovan (din 1764, modificată la 1809), Alex. Popovici (din 1766), peste drum de locuinţa Cenda-Zainea-Popescu). Să mai spunem că fleuroane terminând arcade ori replici de arcatura, „fiorone”, „endblumen”, „kreuzblume” sunt şi acum uşor de identificat la faţadele caselor Pavlovici, Liuba şi Stoiacovici (fost sediu al comandantului garnizoanei de husari, din 1726).

Lesena „lisene”, pilastrul fără capitel şi bază e element prezent în decorul faţadei la instituţiile publice. Dar coloneta tip „säulchen” e un element nelipsit la faţadele locuinţei elitei, uneori într-o organizare geometrică incluzând muluri concave şi cavetele „cavetto”, „halbe Hohlckehle”. Un galb „segoma”, „zierliche Rundung”, profil curbat al fusului coloanei, e identificabil pe faţada casei Baumann, sub fronton. La casa tipografului Ernest Dessits (azi C.E.C, ridicată la 1808) şi la casa prefectului Ion Dongorozi, avem coloane adosate. La încadrarea ferestrelor parterului, în cazul clădirilor cu un etaj sau, mai rar, două, distingi uşor curbura convexă a fusului coloanei „entasis”. E interesantă, la casa Pavlovici, curba interioară a volutelor „helix”. La amintita casă Baumann atrage atenţia sistema colonadei, „säubengang” iar la fosta Casă a Sindicatelor sculpturile de pe faţadă au fost realizate prin combinarea de materiale diferite, în genul acrolitic.

Pe faţada fostului Tribunal şi pe aceea a fostului Palat al Finanţelor, echina e deasupra fusului unei coloane şi înainte de „cusconetto”, abaca („abaco”, „abakus”). Stilul mai vechi, de capitel cretan în imitaţie, are la îmbinare cu perspectiva faţadei o succesiune de muluri: casa Baumann, prima casă Belgrader (din 1752, azi magazinul Bucur; cealaltă din 1861, cu mari modificări, încastrată în spațiile Casei de Cultură), fostul Tribunal Montanistic. Desigur, se practică mult sistemul coloanei angajate, de sprijin. Coloane monolite, „colonna”, „säule”, turnate în fontă, „einsteinsäule”, avem la balconul şi galeria teatrului, coloane torsadă, „gewundene säule”, sprijină frontonul fostei Direcţii Montanistice, coloane asamblate (mulate) avem la casa Baumann, la casa Bibel portalul e încadrat de coloane canelate „geriffelte” iar la casa Pavlovici, sub arcatură, avem coloane angajate, adosate, „angelehnte säule”. „Galeria arcata”, „archete pensile” avem la organizările exterioare ale faţadei teatrului ori la casa Dongorozi şi la sediul fostului Tribunal Montanistic. La câteva porţi şi portaluri din Oraviţa Română avem argumentul „lichtrelief”-ului.

Localnicii, imitând locuinţele etnicilor germani (austrieci) din cartierele Rij, Forviz şi Coari înlocuiesc decoraţiile faţadei principale cu stilul „fachwerk”, scheletul de bârne octogonal, fixat cu şipci sau cărămidă, „palancata”, „struttura in legnani”. Până prin anii ’70 ai secolului XX, casele Bârcă (din 1814) şi Buzea (din 1745, semiruină azi) aveau un asemenea aspect.

La casele Perian (pe structura casei Crenianu, din 1822) Cărăbaş (din 1800-1804), Epure (azi locuinţele Vaida-Dobroi, edificiu din 1790), Rusmir (pe structura casei Damsberg, din 1803) un specific este fie foişorul, fie veranda, „verone”. La casa Fira, (biblioteca oraşului, azi, edificiu din 1777, modificat şi etajat în 1836), loggia, „laube” are funcţie de balcon ieşit în consolă.

Tehnica ambrazura e specifică ferestrei clădirilor cu rol de depozit, sau mori. Spre exemplu la vechea „Moară de Foc”, situată în locul clădirii de astăzi a primăriei. Tehnica are denumiri varii, funcţie de etnia meşterului: „strombatura”, „spaletto”, „fensterleibung”, „fensterwadung”, „fensternische”.

(extrase din „Barocul și melancolia” de Ionel BOTA)