Băile Kneipp

Monument istoric cod LMI CS-II-a-B-11180, CS-II-a-B-11180.01, CS-II-m-B-11180.02, Ansamblul băilor Kneipp, Băile Kneipp, Parc cu fântână arteziană. Datare sec. XVIII

Str. Valea Minerilor 35-36, azi centru pentru persoane cu dizabilități.

Situat în Oravița Montană, pe un teren căruia încă din secolul XVIII Francesco Griselini îi găsea o componentă argiloasă, de „turmalină neagră şi mică în care se zăresc grăunțe de feldspat”, izvorul atrăsese atenția și înainte de amenajările din 1886-1889 ca un specific al pânzei de apă subterană din zonă. Caracterizată de o mineralizare cifrată între 170-290 mg./l, coroborată cu dezvoltarea zooplanctonului, ea aparține zonei de sedimentare ale calcarelor jurasice şi cretacicului inferior adică acelui magmatism laramic întâlnit şi la Ocna de Fier, Surduc, Ilidia, Sasca Montană, apele de acest tip având reale calități curative.

Priorități europene în organizarea sistemului de sănătate și vilegiatură-așezământul acvatermal şi curativ homeopatic „Naturheilbad” de la Oravița

De altfel încă din 1834, „farmacopeea” austriacă la care colaboraseră pe baza experienței din teritoriile coroanei farmaciști itineranți dintre cei ce au atins în cercetările lor spațiul bănățean, insera „aqua fontano” („Brunnen Wasser”) ca un amendament propice la stările de vomă. Ceea ce Griselini spusese cu decenii în urmă: „Dacă își simt încărcat stomacul, românii recurg la ierburi care produc voma. În astfel de cazuri, băutura lor este apa rece sau un decoct de căldărușă, „Aquilegia”. Referiri directe, deci, la „malva vulgaris”-kasepoppel” şi la „unguentum aegytiacum”-„oxymel aeruginis” (mixtură de rețetă „aeruginis libram semis”, „hellis uncias esex decim” şi „aceti uncias octo”) în vas de cupru, agitat în „syropi spisstudinem”.

Între 1933-1938, specialistul în geologie și geodezie dar și în chimia mineralelor Cruglicov stabilea după studii constante asupra calităților apei din compoziția acestui izvor o mineralizație de 876 mg/l în dioxid carbonic, 71 mg/l clor, 420,0 mg/l hidrogen carbonatat, 98,9 mg/l sodiu, 4,3 mg/l potasiu, 48,21 mg/l calciu, 23,6 magneziu, 1,3 mg /l fier. Aici se organizează o „Naturheilbad” la Oravița, sub mâna pricepută a arhitectului conductor și antreprenor imperial Sittner. La 1888 a ținut cont fără îndoială, de un regim peisajer şi de reconfortanta ambianță climatică a ținutului. Se folosea „apa minerală ca vindecare”, scrie un istoric local.

Mai târziu, în 1893, sub oblăduirea juristului și deputatului Aurel Maniu, medicului Georg Scheda şi arhitectului Franz Sittner, cura poartă numele lui Johann Sebastian Ehrmann Gottfried Kneipp şi e bazată pe o intercondiționare psiho-organică şi psiho-terapică de grup. Ea fusese teoretizată fie în lucrările inițiatorului, pe care cei trei orăviţeni îl vor vizita la Wörishoffen, fie în ale specialiștilor medicinei din epocă.

Sistemul curativ avea ca resursă apa mineralizată provenind din izvoarele de la Tâlva Mică şi de sub Simion (899 m) dar şi un al treilea, de la Porcaru-Rolu Nou (988 m), captate într-o aducțiune de sinteză în incinta fostei băi comunale orăvițene. Metoda acestui insolit tratament de tranziție, numit în Oravița „Băile Kneipp”, nu era chiar nouă în veacul trecut, dacă ar fi să amintim măcar manuscrisul miscelaneu nr. 1607-BAR unde, pe 62 file, se reproduc rețete medicale şi e inserat un dicționar de plante medicinale cu calitățile lor curative sau textul despre calitățile medicinale ale unor fructe din manuscrisul miscelaneu nr. 1840, ambele din prima jumătate a secolului al XIX-lea, colecționate în Căraș.
Aurel Maniu a amenajat și un drum de cură naturistă, „Kneippweg”, între Oravița şi Marila, prin pădurile de brad, pin negru, fag din preajma Oraviței. Într-un ținut în care factorul auxiliar cu pondere schimbătoare se vădea a fi, mai mult decât în alte locuri, clima, izvorul nu putea trece neobservat. Mai ales că în vremea revoluției de la 1848, clădirea a găzduit pe Aranyi, înaintea bătăliei de a doua zi cu austriecii, pe Dealul Marila, în 5 mai 1849. După bătălie, el va fi găzduit în casa Becker-Feldmann dar va povesti mai târziu, în Budapesta, despre apele curative de la Oravița.

Pe baza ordinului Ministerului de Interne din 23 decembrie 1854, valabil pentru toate statele Coroanei, în 17 paragrafe se sublinia obligativitatea verificării resurselor de apă cu calități deosebite şi se vor introduce precizările în „Arznei-taxe” pe anul 1855. Faima băilor motivează de ce, între alții, în august 1906 au venit la tratament Iosif d’Ester, directorul Școlii Maicilor Anglicane din București și confesorul regelui Carol I al României, profesorul Carol Fischer de la Liceul „Gheorghe Lazăr”.

Revenind la textul reglementărilor din anii 1855-1856, aflăm că jumătate din venitul încasărilor dintr-o localitate urma să revină celor ce și-ar asuma ocrotirea, conservarea și utilarea acestor izvoare. Izvoarele din jurul Oraviței și de pe centura freatică Oravița-Ciclova, vor fi menționate în statistici de specialitate, în studii experimentaliste, în lucrări de geografie.

Izvorul de la Oravița era o rezultantă a condițiilor litologice iar nivelul hidrostatic mediu atesta constanța de perspectivă lungă a debitului. Astfel de ape erau utilizate în epocă, fie pentru terapii intensive, în combinație cu plantele pentru combaterea stării febrile, fie pentru exerciții de autosugestie în aerul curat al Oraviței Montane. E încă un argument al orgoliului local seria acestor alte priorități orăvițene și explică și entuziasmul administrativ-edilitar în dese rânduri.

Când la 2 iunie 1889, într-un discurs celebru, Aurel Maniu declanșa operațiunile renovării radicale a vechiului teatru, el anunța cu mare bucurie și finalizarea lucrărilor de modernizare a stabilimentului intrat în limbajul cotidian ca „Băile Kneipp”, un spațiu de liniște și reculegere, de purificare sufletească și fizică a trupului și minții.

La 1935, Simion Mehedinți discuta în termeni elogioși despre izvoarele calde din toate punctele cardinale ale Banatului, ca un specific al zonei iar N. Iorga în popasul orăviţean din vara lui 1939, vizitând stabilimentul acvatermal Sittner ori ștrandul termal de la Ciclova Montană, cu galeria romană și izvorul de aici, își va aminti de Oravița ca de un minunat colț al țării.

(istoric Ionel BOTA)