Biserica mănăstirii Călugăra

Monument Istoric cod LMI CS-II-m-B-11095, loc. Ciclova Montană. Datare conf. LMI sec. XIX

Mănăstirea Călugăra este un așezământ monahal de călugări. Comoara cea neprețuită a mănăstirii este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, despre care se spune că ascultă neputințele și necazurile oamenilor, revărsând asupra celor care vin mângâiere, alinare și binecuvântare.

Prima comunitate de călugări se stabilește imediat după 1437, anul menționării localității cu acest nume, deci vechimea primelor construcții este mai mare, din a doua jumătate a secolului al XV-lea.

Istoria Mănăstirii Călugăra de astăzi nu este atât de veche ca aceea a altor lăcașuri de închinare de lege românească, deși după tradiție, locul este considerat sfânt de sute de ani, de când valea care urca spre mănăstire se numește „Valea Călugărului”. În aceasta vale, spune tradiția, a existat o mănăstire cu mult înaintea celei actuale, având aceeași vechime ca si alte mânăstiri din Banat, daca nu chiar mai veche decât unele dintre ele. Locul în care s-a zidit Mânăstirea Călugăra de astăzi, a fost „descoperit” în împrejurări deosebite care confirma tradiția monahală seculară în „Valea Călugărului”.

În ziua de 8 iunie 1830, un pastor de capre din Ciclova Montana, pe nume Iancu Cârșovanul, rătăcind cu caprele prin desișurile neumblate ale pădurii, a auzit cântări bisericești, venind de undeva din pădure. Întorcându-se în sat, a povestit întâmplarea unor consăteni, care au început sa atârne icoane în copacii din jurul locului unde păcurarul a auzit cântările sfinte. Astfel, tot mai mulți credincioși din Ciclova, Oravița si din satele apropiate, au început pelerinajul în „Valea Călugărului”, atârnând cruci si icoane în copaci, cele mai multe pictate de pictorul Mihail Popovici din Oravița. Tradiția aceasta a fost întărită si de semne dumnezeiești, prin aceea ca de multe ori, credincioșii care treceau pe lângă stânca din capătul văii, auzeau din interiorul stâncii „Cântări dumnezeiești”. Adevărul despre descoperirea locului unde s-a clădit Mânăstirea Călugăra îl aflam de la teologul Alexie, care i-a povestit tânărului Vasile Jumanca si altor tineri din Ciclova Montana, pe care îi învață cântările bisericești, ceea ce știa din tradiția familiei sale de preoți, despre doi călugări care veneau în părțile Ciclovei Montane de la Mânăstirea „Ciobeni”, în fiecare an la Duminica lăsatului sec de brânza. Unul se adăpostea în peștera de sub stânca ce desparte Ciclova Montana de Ciclova Româna, pe care mai târziu, în 1727, s-a clădit biserica romano-catolică „Maria Fels” si citea rugăciuni pentru românii băștinași si pentru nemții coloniști. Celălalt si-a găsit adăpost într-una din peșterile de pe coastele „Rol”-ului, poate chiar prin locurile pe unde s-au auzit „Cântările dumnezeiești”. După sfințirea Peșterii, tânărul teolog Alexie Nedici se călugărește si având îngăduința episcopului Emilian Kengelat, pornește în ziua de 16 februarie 1860, atât prin satele din împrejurimi, cât si aproape prin toate satele din Valea Carasului, până dincolo de Banatul Iugoslav, ca sa adune bani pentru zidirea unei biserici în locul Peșterii. Astfel, din daniile pe care credincioșii le-au dăruit, se încep lucrările zidirii mânăstirii în ziua de 16 mai 1860. Însă Mânăstirea nu se putea termina numai cu ce se adunase până atunci, aproximativ 701 florini si 43 creițari. De aceea, ieromonahul Alexie, a pornit din nou la drum, ajungând de data aceasta până la Viena, la cel mai mare latifundiar din Banat, „la baronul George Sina, în treaba milosteniei”, de la care nu primește însă, decât o cutie pentru Sfânta Împărtășanie. Gestul baronului macedo-român de la Viena, nu-l dezarmează însă pe tânărul ierodiacon Alexie Nedici, care întors înapoi va găsi cel mai important sprijin la credincioșii din Ciclova si Oravița, care în decurs de un an si patru luni au reușit sa înalte biserica Mânăstirii după un proiect întocmit de meșterul zidar Franț Verdeț din Oravița Montană.

În ziua de 1 octombrie 1861, Mânăstirea Călugăra a fost sfințită cu mare fast de Emilian Kengelat, episcopul Caransebeșului si Vârșețului, dăruind-i-se hramul „Acoperământul Maicii Domnului” (1 octombrie) si „Sf. Mucenic Procopie”, mutat apoi la data de 14 septembrie, la sărbătoarea „Înălțării Sfintei Cruci”, de față fiind și preoții Iacob Popovici, protopopul Oraviței, Alexie Nedici, paroh în Ciclova Montană, Ioan Nedici si tânărul ieromonah Alexie Nedici.”

sursă text: caras-severin.djc.ro